Sebastian Burduja, candidatul PNL pentru Primăria Generală, a declarat că va face o plângere penală după ce panourile electorale din București au fost vandalizate. „Dincolo de actul de vandalism de prost gust, e un semn bun că deranjăm”, a mai spus liberalul.
Sebastian Burduja a declarat că a depus plângere penală după ce i s-au vandalizat unele panouri electorale. Burduja spune că a luat la cunoștință de aceste fapte după ce „un bucureștean revoltat” i-a trimis poze cu afișele tăiate.
De cine le este frică nu vor scăpa. Un bucureștean revoltat mi-a trimis aceste poze. Dincolo de actul de vandalism de prost gust, e un semn bun că deranjăm. Deranjăm pentru că alegem să spunem mereu adevărul. Deranjăm pentru că vorbim pe cifre, argumente și soluții. Deranjăm pentru că cerem dezbateri, din respect pentru bucureșteni”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.
Nu credeam că, în Bucureștiul anului 2024, voi mai vedea afișe electorale rupte, pline cu înjurături și semne obscene, care nu fac cinste nici competiției electorale democratice, nici așteptărilor pe care bucureștenii le au de la politicienii lor. Am formulat o plângere penală pentru infracțiunea de distrugere, pe care o voi depune la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorul 1 București”, a transmis candidatul PNL pentru Primăria Generală.
Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, astfel că tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp. Am cerut o campanie electorală corectă pentru bucureșteni. Am cerut echipei de campanie respect față de toți ceilalți contracandidați. Am cerut și cer un București CIVILIZAT. Indiferent cât vom deranja pe unii și pe alții, mesajul va rămâne același: SCHIMBĂM BUCUREȘTIUL”, a mai spus liberalul.
CITEȘTE ȘI: